Invazie de şobolani în centrul Iaşului

Ziarul Atac, 8 iulie 2012, Ora 20:55

  • print
  • |
invazie-de-sobolani-in-centrul-iasului-26906-1.jpg

¤ Locatarii din zona centrală acuză conducerea primăriei că nu se ocupă de strângerea deşeurilor menajere ¤ Ion Apostol, directorul Salubris, nu a răspuns la telefon pentru a oferi un punct de vedere ¤ ”Mai avem şi noi musafiri veniţi din alte localităţi. Ne este ruşine să-i primim. Chiar un prieten de la Timişoara a observat un şobolan pe casa scării. Vă imaginaţi cam cum m-am simţit în calitate de gazdă. Am muncit atâţia ani şi am cotizat pentru o viaţă cât de cât decentă. Şobolanii vin de la containerele pline cu gunoaie care nu sunt ridicate de fiecare dată la timp. Pe căldura asta nu vă imaginaţi ce miros intră în casă mai ales spre seară”, a declarat Mihai S., locatar în zonă de peste 30 de ani.

 

Se pare că pentru locatarii din zona centrală a oraşului canicula este cea mai mică problemă din aceste zile. Principala problemă este că deşeurile menajere sunt ridicate cu întârziere, motiv pentru care mai multe puncte din zona centrală a oraşului se transformă în adevărate focare de infecţie. Ba mai mult, şi-au făcut apariţia şi marile rozătoare, adică şobolanii. Locatarii blocurilor din piaţa Unirii sunt înspăimântaţi de ideea de a fi muşcaţi de aceste rozătoare care transmit boli cu duiumul doar printr-o simpolă muşcătură. Este adevărat că primarul Gheorghe Nichita a anunţat mai demult că, din cauza crizei financiare, serviciile de salubritate nu vor putea fi asigurate ca înainte. Dar, totuşi este o problemă de sănătate publică, motiv pentru care autorităţile locale nu ar trebuie să fie atât de indiferente.

Şeful Salubris SA, societate aflată în subordinea primăriei, nu a comentat situaţia din Piaţa Unirii. Directorul Ion Apostol nu a răspuns repetatelor apeluri telefonice date de către reporterii săptămânalului ATAC de Iaşi.

 

Pensionarii sunt cei mai speriaţi

 

Reporterii ATAC au stat de vorbă cu locatarii din blocurile centrale. Aceştia au spus că nu o dată au fost observaţi şobolanii care caută prin gunoaie. ”Mai avem şi noi musafiri veniţi din alte localităţi. Ne este ruşine să-i primim. Chiar un prieten de la Timişoara a observat un şobolan pe casa scării. Vă imaginaţi cam cum m-am simţit în calitate de gazdă. Am muncit atâţia ani şi am cotizat pentru o viaţă cât de cât decentă. Şobolanii vin de la containerele pline cu gunoiae care nu sunt ridicate de fiecare dată la timp. Pe căldurta asta nu vă imaginaţi ce miros intră ţn casă mai ales spre seară”, a declarta Mihai S., locatar în zonă de peste 30 de ani.

 

Nepoţii nu mai vin în vizită

 

Cel mai mult pare să sufere o bătrână din aceaaşi zonă, care a declarat că nepoţii, care au vârste cuprinse între 7 şi 12 ani, nu mai vin în vizită, de frică.

”Noi am spus şi la asociaţie să se ducă la primărie să facă reclamaţii. Nu ştiu ce s-a întâmplat. Şi mie care sunt femeie în toată firea mă cam strânge în spate când duc gunoiul. Nepoţeii nu mai sunt lăsaţi să vină la mine de frică să nu li se întâmple ceva. Doamen fereşte să fii muşcat de o bâzdâganie din aia. Te poţi nenoroci pe viaţă. Uneori fac o plimbare mai lungă ca să duc gunoiul în alt parte, la un tomberon care arată mai curat. Nu ştiu pentru ce plătim noi gunoiul la primărie”, a povestit Aglaia R.

 

Au dat nas în nas cu măturătorii

 

Alt locatar, mai înfipt, a povestit că s-a întâlnit cu un măturător de la Salubris şi i-a cerut socoteală.

”Sunt porţiuni între blocuri unde trebuie să-ţi ţii respiraţia. Am văzut un măturător şi l-a întrebat când vine să se ridice gunoiul. Mi-a spus că este un program şi dacă nu a venit maşina să vorbesc cu conducerea. Ce să vorbesc cu conducerea? Ăştia nu ştiu altceva decât să-ţi ia banii”, a mai spus Radu C., recent mutat în zona amintită.

Până la închiderea ediţiei, Ion Apostol tot nu a răspuns la telefon pentru a oferi un punct de vedere.

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
18:05
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou