MOLDOVA ÎN GEOPOLITICA SUD-ESTULUI EUROPEAN LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI AL XVIII-LEA. RELAŢIILE MOLDO-RUSE ŞI PRIETENIA DINTRE DIMITRIE CANTEMIR ŞI PETRU CEL MARE (VII)

Gl.bg(r) MIHAIL ŢĂPÂRLEA, vicepreședinte al Asociației Europene "Dimitrie Cantemir"

Tratatul negociaat şi agreat de ambele părţi, prevedea următoarele: retocedarea teritoriilor cucerite de către ruşi, iteratur a cetăţii Azov; o serie de cetăţi de la hotarul Ucrainei să fie trecute dub autoritate turcească; dreptul ţarului de a-se întoarce în ţară cu toată armata şi artileria; Rusia nu se va mai amesteca în problemele Poloniei; itera Suediei să ajungă în siguranţă în ţara lui, trecând nestingherit prin Polonia; ţarul să predea ostatici pe generalul Şerementiev şi pe alţi colaboratori apropiaţi, precum şi pe Dimitrie Cantemir etc. Referitor la predarea domnitorului Moldovei, negociatorul rus, P. Safirov, a răspuns că "Dimitrie Cantemir a plecat de la noi"²⁵

După retragerea armatei ruse, mulţi moldoveni, refugiaţi în păduri, au continuat să lupte. Pentru a-i face pe aceştia să înceteze lupta, marele vizir a eliberat toţi prizonierii care nu fuseseră duşi încă în afara teritoriului Moldovei.

Cauzele înfrângerii trupelor ruso-moldovene de la Stănileşti: soldaţii ruşi erau nerefăcuţi, ca urmare a marşurilor lungi din nordul Rusiei pâna la Nistru; entuziasmul ruşilor după bătălia de la Poltava, a condus la pregătirea superficială a companiei militare; lipsa proviziilor şi a rezervelor necesare luptei pentru perioade mai îndelungate de timp; sosirea cu mare întârziere a trupelor ruseşti în Moldova, fapt ce nu a permis oprirea turcilor la Dunăre, fluviu ce reprezenta un obstacol natural greu de "forţat" cu mijloacele epocii; "defecţiunea" alianţei din care mai făceau, alături de Moldova, Polonia, Valahia şi Serbia, alianţă încheiată de ţar în scopul alungării otomanilor din ţările creştine, cea ce a condus la un raport de forţe disproporţionat în defavoarea Rusiei; folosirea unei strategii şi tactici de luptă neadecvate situaţiei etc.

De asemenea, analiştii militari apreciază că armata Rusiei era împarţită şi lupta pe mai multe fronturi: la Marea Baltică, în Moldova şi între Bug şi Marea Caspică. Razboiul pe mai multe fronturi a fost una din cauzele înfrângerii de la Prut, deoarece "în nadejdea voroavelor streini, a muntenilor, a leşilor, a sârbilor, a moldovenilor, au venit împăratul fără oaste, negrijit, să să bată cu veziriul".²⁶

După campanie, ţarul a concediat 14 generali şi peste 200 de ofiţeri, consideraţi răspunzători de insuccesul campaniei. Cu toate acestea, însuccesul de la Stănileşti nu este considerat a fi un dezastru pentru Rusia, deoarece: pierderile au fost într-un raport de cel puţin 1/5 în defavoarea otomanilor, iterature, 3000 de pierderi din partea armatei ruse, faţă de circa 16.000 de morţi şi răniţi, cât au avut trupele turceşti.

Urmările pentru Moldova au fost deosebit de iterature, deoarece: nu a fost înlăturată suzeranitatea otomană; cariera politică a lui Dimitrie Cantemir a fost compromisă; au fost instaurate, pentru mai mult de un secol, domniile fanariote; un mare număr de localităţi au fost prădate şi incendiate; mii de oameni au fost luaţi în robie şi, ulterior, vânduţi la pieţele de sclavi din Istambul. Alte mii de locuitori ai Moldovei au fost nevoiţi să caute adăpost în ţările vecine. După unele aprecieri, situaţia "post belum" este considerată una din cele mai dezastroase evenimente din istoria Moldovei.

Cantemir în Rusia

Reuşind să se strecoare, în trăsura ţarinei, iterat liniile duşmane, Dimitrie Cantemir, şi-a salvat viaţa. Apoi, şi-a lua familia de la Iasi şi, împreună cu o mai mulţi dregători şi un detaşament numeros de ostaşi, între care şi hatmanul Ion Neculce, viitorul cronicar, porni pe calea pribegiei, însoţind pe Petru cel Mare al Rusiei. La puţin timp, el a fost urmat de circa 4 mii de moldoveni, din care aproape 400 erau boieri cu familiile lor, iar ceilalţi erau reprezentanţi ai diferitor categorii de slujbaşi.

O dată ajuns în Rusia, în spiritual prevederilor Tratatului de la Luţk, prietenul şi protectorul său, ţarul Petru I, i-a asigurat condiţii optime de viaţă şi de muncă lui Cantemir, familiei sale şi moldovenilor ce l-au însoţit. În acest sens, cronicarul Ion Neculce scrie că „Dumitraşco-vodă, după ce s-au aşădzat la Harcov, zahará prè multă îi da şi lui şi tuturor moldovenilor, cât nu putè birui să o mănânce. ite-au iterat pe deasupra şi 13 sate a unui iterat, ce-l chema Sidlovschi, pline de pâine şi de hălăşteie cu mori şi câte doao, tri sute de oameni într-un sat. Şi bucate, vaci, boi, oi, stupi, odoare, toate le dedese lui Dumitraşco-vodă...²⁷"

La începutul anului 1712, Dimitrie Cantemir a vizitat oraşul Sankt Petersburg, unde s-a întâlnit cu Petru I. pe care l-a sfătuit cu privire la construirea viitoarei capitale a Rusiei. Conform unor documente ruseşti, reprezentantul englez Whitworth relatează că, la o recepţie dată de cneazul Cercaski, l-a văzut „şi pe fostul domn al Moldovei, Dimitrie Cantemir. Nu am observat la el nici urmă a nenorocirilor care l-au lovit şi pe care ţarul le-a despăgubit în parte, dăruindu-i moşii foarte întinse în Ucraina.

În ianuarie 1713, la cererea lui Petru I, Dimitrie Cantemir se mută cu întreaga familie la Moscova. Cu acest prilej, Petru I şi-a manifestat şi mai mult generozitatea faţă de prietenul şi sfetnicul său: „Deci sinatul, audzind, au ales să dè lui Dumitraţco-vodă 1. 000 de dvoruri în Ţara Moscului, care acea mie de dvoruri cuprinde 50 de sate, şi oameni ca 15. 000 sîntu. Şi să-i itera ţi câte 20 pungi de bani pre an, care fac 6. 000 de ruble, şi 2 părechi de curţi frumoasă în stoliţă".²⁸

În Rusia, Dimitrie Cantemir devine sfetnicul intim al ţarului în problemele de politică orientală, membru al Senatului, cea ce echivalează cu postul de ministru. Aici îşi scrie el principalele iter ştiinţifice, care i-au adus consacrarea ca savant cu renume iteratu şi alegerea ca membru al Academiei din Berlin, fiind totodată cel care a pus bazele Academiei Rusiei, moartea sa prematură nu i-a permis să devină preşedintele acestui forum.

Cu toate că era departe de ţara sa, Dimitrie Cantemir a continuat să se intereseze de evoluţia evenimentelor politice care priveau direct soarta Moldovei şi a nutrit în permanenţă speranţa că se va reîntoarce în Moldova, ca s-o elibereze de sub jugul turcesc, cu ajutorul Rusiei. Acest vis, însă, niciodată, nu a putut fi împlinit.

În Rusia, Dimitrie Cantemir îşi continuă activitatea, perioada rusă a devenit cea mai rodnică şi mai însemnată în domeniul creaţiei ştiinţifice care se caracterizează prn elaborări teoretice remarcabile în mai multe ramuri ale ştiinţei.

Metoda şi iteratur scrierilor cale de istorie, filosofie, geografie, orientalistică şi în alte domenii poartă amprenta şi substanţializează modernitatea epocii.

În această perioadă a vieţii sale, Dimitrie Cantemir şi-a scris principalele lucrări: "Descrierea Moldovei (Descriptio Moldaviae)", "Istoria creşterii şi descreşterii Imperiului otoman (Incrementa atque decrementa aulae othomanicae)", "Sistema religiei mahommedane" , "Hronicul vechimii a romano-moldo-vlahilor" etc. Privită din punct de vedere literar, ştiinţific şi politic, activitatea desfăşurată de Dimitrie Cantemir în Rusia s-a încadrat în tedinţele progresiste ale epocii, contribuind la realizarea marilor reforme politice, economice şi culturale iniţiate şi transpuse în viaţă de Petru I.

Va urma...

²⁵Andrei Pippidi, "Politică şi diplomaţie în proclamaţia lui Dimitrie Cantemir din 1711", în "Revista de Istorie", nr.5, 1973, p. 938.

²⁶Ion Neculce, "Letopiseţul Ţării Moldovei de la Dabija Vodă pâna la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat", Bucuresti, Editura de Stat pentru Literatura si Artă, 1955, p. 276

^27-28Ion Neculce, Op. cit., p. 257