Poliţistele nu s-au sfiit să facă pe “profesionistele” într-o ţară islamică

Ziarul Atac, 10 noiembrie 2010, Ora 23:10

  • print
  • |
politistele-nu-s-au-sfiit-sa-faca-pe-profesionistele-intr-o-tara-islamica-1.jpg

 

Deşi e strict interzis, oamenii legii vor să se îmbogăţească peste noapte din producţii XXX.

Circa 83 de persoane care au făcut filme porno, printre care şi poliţiste, au fost identificate şi acum sunt urmărite prin toată ţara. Războiul împotriva industriei porno s-a lăsat cu primele arestări într-o ţară în care astfel de iniţiative sunt interzise de religia budistă şi de lege. Nici vizionarea sau colecţionarea filmelor XXX nu este permisă.

Mai multe persoane au fost percheziţionate la piele în staţii de metrou sau în plină stradă. Cei care aveau filmuleţe porno în telefoanele mobile au fost imediat reţinuţi, iar pedepsele se anunţă a fi aspre.

Cât despre persoanele identificate, poliţiştii spun că vor petrece foarte mult timp după gratii. Cert este că printre acestea sunt şi poliţiste. Venitul unui om al legii este de 100 de dolari, lunar, iar pentru o oră de filmare în producţii XXX se pot câştiga aceiaşi bani.


 

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
12:48
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou