Prima şcoală românească din Ardeal

Pe la 1495 se ridica prima şcoală românească din Ardeal, în curtea primei biserici pentru a căror construcţie românii primiseră învoire de la judele Braşovului.

Şcoala românească - zidită în anul 1495, reclădită la 1760

În Şcheii Braşovului s-au plămădit valori de spiritualitate românească, ale căror începuturi trebuie căutate încă de pe vremea geto-dacilor, când la „Pietrele lui Solomon", în satul dacic de altă dată supravieţuiau dârji strămoşii acestor meleaguri. Arheologia (încă puţin studiată aici) şi obiceiurile „Junilor braşoveni" (de asemenea puţin valorificate) stau mărturie pentru îndepărtatele vremuri ale continuităţii noastre. În perioada medievală, românii din Şchei, cu sprijinul voievozilor de peste munţi, au clădit biserica şi şcoala şi au întemeiat un centru de rezistenţă spirituală capabil să reziste tuturor vitregiilor. Vechii şcheieni, care practicau un negoţ de larg răsunet cu Moldova şi Muntenia, dar ajunseseră să străbată Levantul, Balcanii, până departe, în Siria şi Egipt, au protejat prin danii lăcaşul de cultură şi învăţătură, care astăzi a devenit Complexul muzeal Şcheii Braşovului. Cele aproximativ 4.000 de cărţi vechi şi peste 30.000 de documente, precum şi numeroase obiecte muzeale stau astăzi strajă la temelia istoriei, oferind tuturor posibilitatea de cunoaştere a adevărului care se derula istoric pe aceste meleaguri.

Şcoala, sub egida bisericii Sf. Nicolae

Şcoala, prin statutul ei deosebit, a instituţionalizat didactic învăţătura oferită până atunci exclusiv în mediul familial sau prin biserică. Funcţionând sub egida străvechii biserici voievodale «Sf. Nicolae», şcoala din Şchei îşi împleteşte destinul, în epoca medievală, cu aceasta, în sensul că slujitorii bisericii sunt preocupaţi de bunul mers al şcolii, activând ca dascăli sau organizatori ai ei. Ca atare, documentele de epocă surprind activitatea şcolii în legătură cu cea a bisericii şi a deservenţilor ei, în bună parte valoroşi cărturari. Exemplu - un raport în limba germană, pe care protopopul şcheian Mihai îl înaintează, la 1597, autorităţilor locale, pentru a informa despre „ridicarea unui turn al bisericii, acoperirea ei cu ţiglă, precum şi clădirea lângă biserică în anul 1595 de către voievodul Moldovei, Aron".

Patru florini, un car cu lemne şi o găleată cu grâu - taxa pentru un elev

Pe vremea aceea, şcoala era lucru mare. „Nimeni nu trimitea un copil la şcoală la 6 ani, să-l ţină 30 de ani în şcoală şi pe urmă să-şi dea seama că e prost" povestea Păstrătorul Şcheilor. „Din nici o localitate nu veneau doi elevi, unul singur - alesul satului - venea la şcoală pentru a deveni dascăl sau notar în sat, sau poate chiar preot în sat. Preoţii noştri nu studiau pe la academii înalte. Erau doar oameni mai răsăriţi din lumea satului, ai căror bunici sau taţi fuseseră preoţi, şi în felul acesta se păstra în familie această tradiţie a preoţiei în lumea satului. Ca să vină la şcoală, aduceau o găleată cu grâu, un car cu lemne şi 4 florini, bani cu care cumpărai cam 3-4 boi, vă daţi seama ce statut aveau elevii pe acea vreme". Fascin, un călugăr iezuit aflat în trecere prin Ardeal a fost frapat de faptul că la şcoală veneau „copii cu părinţi şi neveste" şi că începeau învăţătura printr-o cântare gregoriană (aşa şi-a interpretat el muzica bizantină folosită la şcoala noastră).

Ce se studia la prima şcoală românească?

Nu doar gramatici, omiliare (cărţi de învăţătură bizantine) şi paremiare (cărţi cu pilde din biblie), spune Păstratorul: „De curând am pus în circulaţie un manual de filozofie din secolul 16, care conţine, pe lângă virtuţile pe care le regăsim în omiliar, redate în sistem florilegic, toate elementele de educaţie morală cuplate cu virtuţi, cum ar fi bunătatea-răutatea, voinţa-nevoinţa, redate în sistem florilegic şi apoi citate din filosofii antichităţii greceşti şi latine: Aristotel, Democrit.... Euripide este tratat pe 8 pagini în acest manual. Un capitol este dedicat primului călugăr din istoria bisericii române: Nicodim de Tismana, întemeietorul mănăstirilor Vodiţa şi Tismana. Pentru perioadele următoare avem manuale nu numai de gramatică, de citire, dar avem şi manuale de dopică, pe care învăţau cum se fac actele oficiale în cancelarii, un manual de cultura albinelor, un manual de pravile de comerţ - cărţi de legi comerciale, ba mai mult şi chiar surprinzător, un manual de macrobiotică - secretul de a-ţi lungi viaţa, scos în 1844 de Pavel Varsici".

Diaconul Coresi şi Braşovul

„Dac-am cetit, bine am ispitit şi socotit şi am aflat că toate tâlcuiesc, acleverează şi întăresc cu Scriptura sfântă şi mie tare plăcură şi am scris cu tipariul voao fraţilor românilor să vă fie pre învăţătură". - Diaconul Coresi. Mânat de aceste idealuri, diaconul Coresi şi colaboratorii săi (Călin, Mănăilă, Şerban Coresi, Toma, protopopii Iane şi Mihai ş.a.) au realizat cele dintâi cărţi de circulaţie în limba română, făcând posibilă biruinţa definitivă a scrisului în limba poporului, tipărirea între anii 1556-1588 a circa 40 titluri de carte în sute de exemplare, care s-au răspândit în toate ţinuturile româneşti, consfinţind astfel unitatea spirituală a acestui popor. Dintre exponatele acestei săli menţionăm: „Cazania a II-a" („Cartea românească cu învăţătură") tradusă în Şchei de protopopii Iane şi Mihai; „Psaltirea", „Sbornicul", „Octoihul" ş.a. Aceste cărţi au înscris în cultura română, după aprecierea lui Lucian Blaga, „întâiul mare poem al unui nea". Graţie diaconului Coresi, aici au văzut lumina tiparului primele cărţi în limba română. Tiparniţa diaconului Coresi este păstrată în muzeul şcolii, ca dovadă a popasului lui Coresi în Şcheii Braşovului. Cele 9 exemplare coresiene sunt încă o confirmare a importanţei acestui cărturar în context naţional.

În perioada interbelică, cei mai mari specialişti în domeniu s-au aplecat asupra cărţilor lui Coresi şi l-au pus în lumina cuvenită. La ora actuală, Coresi este aproape necunoscut, manualele şcolare nici nu-l mai pomenesc, şi, totuşi, cărţile lui Coresi sunt o confirmare a ceea ce a însemnat secolul 16 pentru biruinţa scrisului în limba română. „Dacă am cetit, bine am socotit şi am aflat că toate tâlcuiesc şi mie toate plăcură şi am scris cu tiparul vouă fraţilor românilor să vă fie pre învăţătură şi vă rog fraţii mei să cetiţi şi bine să socotiţi că veţi vedea voi înşivă că e mărgăritarul şi comoara ascunsă întrânsele" scria diaconul Coresi...Diaconul Coresi a venit la Braşov de la Târgovişte în 1556... Pe atunci, în biserică se folosea limba slavonă, dar preoţii din Ardeal începuseră să traducă în limba română cărţile bisericeşti, pentru că deja cultele sectare de atunci - luteranii, calvinii - foloseau limba naţională în biserici, folosindu-se tocmai de un argument din Biblie: epistola lui Pavel către Corinteni: „întru biserică mai vârtosu e a grăi 5 cuvinte pe înţelesul meu ca şi alţii să înţeleagă decât întunericul în limbă străină".

Şcheiul, vatră a românilor

De timpuriu, în Şcheii Braşovului s-a concentrat o bogată viaţă spirituală, grefată pe o intensă şi susţinută activitate economică, pe care Braşovul a avut-o în contextul permanentelor legături cu Muntenia şi Moldova. Necesitatea susţinerii unor şcoli se iveşte în condiţiile în care românii ortodocşi se confruntau cu celelalte culte „autoritare", fiind nevoiţi să-şi apere şi să-şi păstreze fiinţa naţională, prin formare şi educaţie creştin ortodoxă în masă, la care se adaugă necesităţile determinate de bogatul negoţ practicat cu Ţările Române, cu Peninsula Balcanică şi chiar mai departe, cu Levantul, Siria, Egiptul, desfăcând pe pieţele respective, atât produsele braşovene privilegiate, cât şi mărfurile de tranzit. Şcoala, prin statutul ei deosebit, a instituţionalizat didactic învăţătura oferită până atunci exclusiv în mediul familial sau prin biserică. Funcţionând sub egida străvechii biserici voievodale «Sf. Nicolae», şcoala din Şchei îşi împleteşte destinul, în epoca medievală, cu aceasta, în sensul că slujitorii bisericii sunt preocupaţi de bunul mers al şcolii, activând ca dascăli sau organizatori ai ei.

Ca atare, documentele de epocă surprind activitatea şcolii în legătură cu cea a bisericii şi a deservenţilor ei, în bună parte valoroşi cărturari.
Este argumentul pe baza căruia Coresi şi-a putut tipări cărţile în limba română, în Transilvania. Coresi a venit în Ardeal pentru că era nevoie de cărţi în limba română pentru rezistenţa ortodoxă în faţa invaziei sectelor religioase - asta este şi explicaţia faptului că românii rămân ortodocşi. Dacă până atunci, datorită lipsei de cărţi religioase nu puteau acoperi tot ţinutul, de data aceasta, prin cele 39 de cărţi tipărite de Coresi, tot serviciul religios era bine întreţinut şi ortodoxismul a rezistat invaziei sectelor. Cărţile nu circulau pe graniţe politice, ci pe graniţe religioase. Acolo unde era o biserică ortodoxă, ajungeau şi cărţile. Un tiraj de 100 sau 200 de cărţi de-ale lui Coresi acoperea toată necesitatea de cărţi pentru bisericile din ţara asta. De aceea, Coresi stă la temelia limbii şi culturii noastre naţionale", afirmă muzeograful Vasile Oltean.

Udrea nu ştia că la Braşov a fost prima şcoală românească

Ministrul Turismului, Elena Udrea, a recunoscut că pentru ea istoria Braşovului este un mister. Deşi se crede miezul turismului, stă prost la capitolul istorie şi literatură şi a recunoscut că nu a ştiut că în Şcheii Braşovului a existat prima şcoală românească, precum şi un muzeu al acesteia şi a fost uimită când a aflat că în acest muzeu se păstrează documente din secolul al XII-lea, pe care iniţial le credea „replici".

Doi gâgani venetici au vizitat Muzeul de la Prima Şcoală Românească

Aflată în vizită în parohia ardelenească a lui Scripcaru, Udrea a încercat să-şi îmbogăţească cultura şi a descins la Muzeul Prima Şcoală Românească, unde a fost însoţită de edilul portocaliu George Scripcaru şi întâmpinată cu un buchet de flori de directorul muzeului, Vasile Oltean. Acesta i-a făcut ministrului Turismului o prezentare a muzeului şi i-a arătat primele documente scrise în limba română şi care datează din secolul al XII-lea, precum şi tiparniţa folosită de Diaconul Coresi.

De la Udrea... cetire: „Ştim toţi de Biserica Neagră, dar mulţi nu ştiu, sau eu nu ştiam că aici este şi prima şcoală românească. M-a impresionat faptul că se păstrează aceste scrieri, care sunt scrieri vechi, din secolul XII, chiar. Ştiam de la şcoală că ele au existat, dar nu îmi imaginam că se mai păstrează undeva. E uimitor, nu-ţi vine să crezi. Parcă eşti într-un loc în care vezi replicile lucrurilor, dar în realitate sunt chiar scrierile de la vremurile acelea", a declarat Udrea, după vizitarea muzeului.

Ea a precizat că intenţionează să includă acest muzeu şi bisericile din judeţul Braşov într-un circuit cultural şi ecumenic, care este „un trend în turismul internaţional".

Adrian militaru