Scandal în lumea muzicii: Nicu Covaci şi UCMR

„CANTAFABULE" mărul discordiei între Nicu Covaci şi UCMR

Nicu Covaci se luptă în justiţie să-şi recupereze drepturile băneşti cuvenite din vânzarea discului „Cantafabule" şi coloana sonoră a filmului „Nemuritorii" în regia lui Sergiu Nicolaescu. Muzicianul afirmă că, până în anul plecării, avea informaţia, de la cunoştinţe ce lucrau la Electrecord şi în magazine, că s-au vândut cam 460.000 de discuri CANTAFABULE. Redăm, în continuare, scrisoarea-declaraţie a lui Nicu Covaci.

"Acest lucru nu era de mirare atunci, căci toate celelalte discuri, aşa cum a recunoscut şi avocatul Electrecordului, s-au vândut în număr de câteva sute de mii, iar CANTAFABULE era cel mai reuşit disc al nostru până la ora aceea. Spre marea mea surprindere -spune Covaci- nu numai că la Uniunea Compozitorilor nu se afla nici o sumă, dar nici din discurile ce le vedeam pe piaţă (vezi CANTAFABULE) nu am primit nimic. La procesul împotriva Electrecordului, unde am fost silit să plătesc un expert contabil cu suma de 4.500 de euro (am înţeles că aşa ceva este absurd!), avocatul Electrecordului a jurat în faţa instanţei că matriţa discului CANTAFABULE a fost distrusă după ce eu am părăsit ţara. Nu văd vreun motiv, dar hai, să acceptăm... Totuşi, pe piaţă se vindeau, în anii '90, discuri CANTAFABULE cu o copertă din două culori (una galbenă, alta albastră) şi două discuri disparate, spre deosebire de discul produs în anii '70, care avea o coperta dublă şi conţinea ambele discuri. Coperta dublă era gri, aşa cum am conceput-o noi (căci tot noi am produs şi grafica coperţii). La proces nu am avut la mine un disc de pe piaţă, deoarece nu mi-a trecut prin cap ca cineva ar putea nega existenţa acestuia. Expertul contabil, plătit cu acea suma aberantă, a venit cu o hârtie tipărită, din care reiesea ca Electrecordul a produs în total doar 7.000 de discuri CANTAFABULE!!!"

Declaraţii absurde

Greşeala expertului a fost că nu ştia datele tehnice ale fabricii de viniluri şi aşa a improvizat nişte sume absurde şi caraghioase, din care reieşea că fabrica a produs, de exemplu, în luna aprilie 17 bucăţi, în luna mai 45 de bucăţi, în luna septembrie 35 de bucăţi şi tot aşa, timp de doi ani de la producerea discului şi până la plecarea mea din ţară. După plecarea mea, aşa cum am zis, avocatul Electrecordului susţinea că matriţa s-a distrus. După o discuţie cu domnul Paul Enigarescu, unul dintre inginerii de la Electrecord în acea perioadă, aflu că dinsul a produs vreo 70.000 - 80.000 de discuri CANTAFABULE în anii ‘90. Am mai aflat ceva: fabrica de viniluri nu poate porni dacă nu are o comandă de cel puţin 3.000 de discuri! Am găsit, la tipografia din Bucureşti unde Electrcord obişnuia să-şi tipărească coperţile, două chitanţe (facturi) reprezentând plăţile a două tranşe de coperţi. Prima, de 64.000, a doua de 500.000 coperţi. Cum se explică această comandă de încă 500.000 de coperţi, după prima comandă de 64.000?... Că doar nu se vânduseră, după spusele expertului, decât 7.000 de discuri. Păi asta era o fraudă din avutul obstesc şi se pedepsea cu închisoarea, nu? Deci acest expert contabil, învestit de Justiţia Română, a mintit cu uşurinţă declarând ceva imposibil. Totuşi Justiţia Română a acceptat această expertiză şi am pierdut procesul.

Contradicţii cu Sergiu Nicolaescu

La producerea filmului NEMURITORII, regizat de Sergiu Nicolaescu, am înregistrat, cu toată formaţia Phoenix, în studiourile SahiaFilm, o serie din piesele mele, ca fond sonor al filmului. Ba chiar actorii cântau, din când în când, câte o strofă din acele piese.Aşa cum se ştie , la producerea unui film există trei autori: scenaristul, regizorul şi compozitorul coloanei sonore.Deci drepturile de autor trebuie împărţite între aceşti trei autori.... cine se gândea atunci că va cădea zidul??? Sergiu Nicolaescu m-a scos de pe generic, de îndată ce am plecat din ţară, iar drepturile mele de autor au intrat în alte buzunare... Întors în ţară l-am întrebat, pe Sergiu Nicolaescu, cum şi-a permis să-mi scoată numele de pe generic. Bineînţeles că a dat vina pe Securitate, aşa cum o fac astăzi toţi cei prinşi cu minciuna... „Bine că ne-am întâlnit - mi-a spus - , te voi trece din nou pe generic... Uite, am o comanda de 150.000 de casete video pentru Canada şi 100.000 pentru Statele Unite"...Nici până azi nu am văzut un ban din drepturile de autor la acest film, care se vinde şi azi pe toată planeta, sub formă de casete video şi DVD-uri. Recunosc că am primit acum câţiva ani 1.000 de lei vechi de la UCMR pentru «Nemuritorii». Aşa scria acolo, însă nu pot crede, căci ar fi un afront imens. NEMURITORII pot fi găsiţi pe Internet oricând, în toate formele şi traducerile, iar eu n-am primit încă, nici după 40 de ani, drepturile de autor. La procesul contra acestui Nicolaescu, mi se impune, de către Justiţia Română, acelaşi impertinent expert contabil. Din păcate, avocatii mei actuali nu au pornit un proces împotriva acestui expert contabil, proces care ar fi lămurit şi situaţia cu Electrecord şi ar fi blocat orice altă apariţie a acestui expert murdar. Acum aflu că, dacă nu plătesc încă jumătate din suma ce se acordă din nou acestui impertinent expert, adică încă 2.500 de euro, pierd procesul. Dacă ştiam că şi a doua jumătate din bani se duce la acelaşi expert în crimă, nu plăteam nici prima jumătate.

Argumente şi contraargumente

Atât în România cât şi în toate ţările civilizate, există o lege a drepturilor de autor. În România ar trebui ca aceste drepturi să fie apărate de instituţia numită UCMR. Aceşti domni încasează, din orice utilizare a muzicii, un anumit procent, din care îşi păstrează dânşii o sumă şi restul se împarte la compozitor şi scriitor. Dacă cineva îmi foloseşte piesele în concert, în taxiuri, hoteluri sau evenimente de tot felul, această instituţie ce face? Nu se implică? Pentru toate cele întâmplate m-am decis să nu mai plătesc UCMR-ului nimic. M-au dat în judecată şi au câştigat!!! În loc să se judece cu Electrecordul şi cu Sergiu Nicolaescu, ei mă atacă pe mine, deşi era la mintea cocoşului că de la aceste două instituţii se luau mult mai mulţi bani decât din biletele vândute la câteva concerte. Mai există şi o instituţie numită CREDIDAM, care ar trebui să plătească nişte sume pentru interpreţi. Sumele intră de la radio, televiziune etc şi rămân la ei, pentru că interpretul nu ştie când şi unde a fost dat pe post. Păi în formaţia Phoenix sunt trei interpreţi ce locuiesc în ţară şi patru care locuiesc în străinatate. de unde pâna unde să ştim noi când şi unde am fost transmişi pe posturi? Aceste instituţii nu au obligaţia de a da socoteală pentru fiecare emisiune în care realizatorii se folosesc de artişti? Există sau nu o lege? Simaţi domni şi doamne, vă cer părerea, pentru că sunt sigur că răul nu va conduce lumea la infinit. Sunt sigur că nu sunt singurul exploatat şi furat de această societate. Dacă există undeva dreptate, atunci să se facă. Eu, după cum mă cunosc destui, nu voi ceda. Îmi trebuie totuşi suportul opiniei publice, care să-mi ţină spatele şi să mă încurajeze că merită să te baţi până câştigă binele şi dreptatea".