Scurtă istorie a prostituţiei în România

Ziarul Atac, 23 noiembrie 2010, Ora 00:00

Acum patru sute de ani li se tăia nasul sau erau înecate, fiind socotite purtătoare de păcate "ce spurcă bărbaţii cei răi şi fără omenie", conform primelor relatări despre prostituate, datate în 1643. Primele case de toleranţă au aparut în Romania la începutul secolului XX. Schimbarea de mentalitate apărută atunci a facut ca această ocupaţie să nu mai fie condamnată, ci mai degrabă acceptata, legal sau doar tacit, ca un rău necesar, dar şi impozitată ca atare.

Fenomenul înfloreşte în timpul lui Carol al II-lea: apare celebrul cartier Crucea de Piatră, printre patronii caselor de toleranţă se număra chiar şi Gabriel Marinescu, prefectul Poliţiei Capitalei.

"Profesoarei" de prostituţie i se vărsa plumb topit în gură

Socotită drept cea mai veche meserie din lume, despre prostituţia pe teritoriul ţării noastre ne apar relatări destul de târziu. Astfel, poposit în Moldova pe la 1643, călătorul Paul de Alep scrie că femeilor libertine li se tăia nasul, erau puse la stâlpul infamiei, ori chiar erau înecate în cursuri de apă.

. Mama care-şi prostitua fiica era însemnată la nas, iar ,,profesoara'' care îndemna fata la desfrâu era pedepsită de pravilă cu ,,vărsarea de plumb topit în gură''. Bărbatul care-şi exploata nevasta era ucis după ce, dezbrăcat, era purtat prin târg, legat de un măgar, cu faţa spre coada acestuia şi era biciuit. Omul, nu măgarul. Proprietarul unei clădiri, care îngăduia prostituate în casa sa, şi-o pierdea. Tot pravila preciza: ,,Curva se cunoaşte pre locul ce lăcueşte şi pre veşmintele ce poartă'' - adică după mahala şi haine. Astăzi, mahalaua nu mai e un criteriu.

Instinct animalic sau viciu?

Din punct de vedere juridic, în perioada de după Primul Război Mondial, prostituţia era încadrată în categoria ,,atentat contra bunelor moravuri'', şi de aici poliţiştii care lucrau pe această linie de muncă erau ,,de la moravuri'', dar cu ,,năravuri'' grele, întrucât au existat numeroase cazuri în care prostituatele aveau printre cei care le protejau chiar poliţişti corupţi, nemaivorbind de înalţi funcţionari şi politicieni. În general, pe ,,curtezane'', poliţia le mai lua la bani mărunţi doar la razii şi în cazul săvârşirii unei infracţiuni (tâlhărie, furt, înşelăciune, răpire, omor ş.a.), când era musai să facă anchetă. Deşi prostituţia era o necesitate, ,,provoacă la trândăvie un mare număr de femei, dintre care o bună parte ar putea fi factori de producţiune''. Iar cei ce scriau asta nu erau comunişti. Considerată aproape ca oricare dintre profesii, prostituţia constituia adeseori un mijloc de completare a veniturilor pentru servitoare, guvernante şi chiar pentru unele artiste. Numărul celor neînregistrate îl depăşea uneori pe cel al curvelor ,,cu condicuţă''.

Tarif de lux la începuturile comunismului- 500 lei/client

Regimul comunist, prin rigorile sale impuse, a pus capăt prostituţiei legalizate, dar n-a putut împiedica practicarea ei. Date fiind privaţiunile materiale şi tentaţiile oferite de această profesie, numeroase tinere practicau prostituţia cu străinii, în restaurante, baruri şi hoteluri de lux, văzând în turiştii străini pe singurii bărbaţi capabili să le ofere câştiguri şi avantaje materiale substanţiale, eventual o ofertă de căsătorie.
Alteori chiar organele de represiune stimulau prostituţia, utilizând-o în scopuri politice, cooperând cu profesionistele pentru a obţine informaţii despre străini. În august 1944, o prostituată de lux îşi declara tarifele: "500 de lei fiecare client, cu două, trei rapoarte sexuale şi dormit cu el". Asta, în condiţiile în care salariul vremii oscila între 200 şi 800 de lei...