Statuile comuniştilor “au intrat în ilegalitate”

După ce au "vegheat destinele proletariatului", Statuile comuniştilor "au intrat în ilegalitate" Dorinţa de a dăinui veşnic i-a îndemnat pe oameni să-şi construiască mausolee şi piramide a-şI mumifice morţii sau să se reîntrupeze în piatra statuilor. Dar se pare că nimic nu rezistă trecerii timpului şi schimbărilor din societate. Talibanii au distrus statuile gigantice ale lui Budha, arabii au mutilat Sfinxul, mormintele faraonilor au fost jefuite, iar osemintele lor, amestecate cu nisipurile deşertului. Mai recent, în istoria noastră, comuniştii au exilat sau distrus monumentele regimului precedent, pentru ca, după Revoluţie, să vină şI rândul statuilor lor "Bucureştiul nu a excelat niciodată prin monumente de for public, prin acestea înţelegându-se statui amplasate pe domeniul public", ne spune Cristea Sanda, şeful Serviciului Monumente, din cadrul Administraţiei Monumentelor şI Patrimoniului Turistic.

Este adevărat, dar tot adevărat este că, de-a lungul vremii, unele statui au fost furate, distruse sau pur şi simplu au dispărut. De altfel, aceasta este o caracteristică a epocilor de tranziţie, la fel ca şi în antichitate, când noii conducători înlocuiau monumentele destinate predecesorilor lor cu ale lor proprii sau, mai economi, se mulţumeau să le schimbe doar capul. Mai există şi cazuri în care monumentele au căzut victime unor reglări de conturi de tip "ochi pentru ochi, dinte pentru dinte". Un exemplu îl găsim în epoca paşoptistă, cănd, după alungarea provizorie a guvernului revoluţionar, unul din noii conducători ai urbei Bucureştilor, a pus să fie sfărâmată statuia Libertăţii, care se înălţa la intersecţia Căii Victoria cu Calea Griviţei. În replică, reveniţi la putere, paşoptiştii au distrus Tunul Meridian, monument de la poalele Dealului Patriarhiei. Acesta era compus dintr-o lentilă care, la miezul zilei, focaliza razele soarelui şI dădea foc unei mici încărcături de praf de puşcă amplasată într-o ţeavă de tun, şI exemplele ar putea continua...

"Jos regimul burghezo-moşieresc!"

După 1944, venirea la putere a regimului comunist s-a soldat nu numai cu hăituirea reprezentanţilor de frunte ai fostului sistem, ci şi cu dărâmarea statuilor care încercau să treacă în eternitate personalităţile vremurilor apuse. Aşa au dispărut statuile lui Ferdinand şi Carol I, a lui Barbu Catargiu, amplasată pe Dealul Patriarhiei, a lui Lascăr Catargiu, din zona Pieţei Romane, sau a lui Tache Ionescu, situată puţin mai departe, cam pe unde se află, astăzi, McDonald's. Replica în bronz a lui I.C. Brătianu a fost exilată de la Universitate, pe fosta moşie a Brătienilor, pentru a reveni, după Revoluţie, lângă Muzeul Literaturii, revenire care I-a adus 15 vandalizări. Un caz aparte şi care ne dă măsură gradului de cultură al noilor stăpâni este acela al monumentului "Eroilor Corpului Didactic", cunoscut şi sub numele de "Monumentul Legionarilor." Acesta reprezenta trei legionari romani ducând pe scut un camarad mort, dar pentru Doncea, un primar al Capitalei, de prin anii "50 , nu avea nici o rezonanţă istorică. Convins că este vorba de legionarii lui Horia Sima şi Zelea Codreanu, mai marele urbei a dat ordin să fie dărâmat. Pe soclurile rămase goale, au luat loc părinţii comunismului, foşti agitatori comunişti, morăi în cine ştie ce condiţii şi glorificaţi de dictatura proletariatului. Stele, seceri, ciocane, pluguri şi tractoare, muncitori şi ţărani robuşti au împânzit ţara...

Dispariţia comuniştilor din bronz

În 1990, istoria s-a repetat. Rând pe rând, statuile şi monumentele comuniste au dispărut, distruse sau aruncate pe cine ştie ce maidane. Zeci de monumente, care ar fi putut fi, astăzi, exponate într-un muzeu, au dispărut pentru totdeauna. Aşa au trecut în uitarea istoriei relicile în piatră sau bronz ale OlgăI Bancic, I.C.Frimu, Ilie Pintilie, Vasile Roaită, dar şI a lui Lucreţiu Pătrăşcanu. "A existat o adevărată furie, după Revoluţie de a distruge statuile. şi s-au distrus total aiurea, fără nici o noimă...Pe lângă comunişti, au căzut pradă iconoclaştilor şi Maiakovski, Maxim Gorki, Puşkin sau Tolstoi. Scriitorii nu aveau decât vina de a fi fost ruşi. Cu greu l-am scăpat pe Balzac, din Parcul Herăstrău. Cu o figură mai rotundă, li s-a părut unora că ar fi rus... ", ne-a declarat Cristea Sanda, şeful Serviciului Monumente, din cadrul Administraţiei Monumentelor şi Patrimoniului Turistic.

Tovarăşi în eternitatea iluzorie

După ce zeci ani s-a uitat semeţ spre Parcul Herăstrău, de pe soclul din faţa Casei Scânteii, statuia din bronz a lui Lenin zace trântită lângă zidul Palatului Mogoşoaia, ca un aurolac doborât de vaporii ameţitori. Este aşezată cu faţa-n sus şi, de aproape, pare cadavrul gigantic al unei specii umane dispărute. Capul i se sprijină pe fruntea lui dr. Petru Groza - o statuie ceva mai mică, tot din bronz.

Cele două statui sunt operele lui Constantin Baraschi, şI, respectiv, Oscar Hann. Cei care lucrează de mai mult timp la Palat ne-a spus că statuile au fost aduse, imediat după Revoluţie, cu un trailer, cărate cu macaraua până lângă zidul Palatului şi lăsate acolo, unde se găsesc şi acum, străjuite de bisericuţa lui Constantin Brâncoveanu. Câţiva "întreprinzători" au încercat să taie cu bomfaierul o mână, ba chiar degetul mare lui Petru Groza. Pe statuile aşezate ca pentru somn se văd încă petele de vopsea aruncată în decembrie '89, alături de pete mari de cocleală verzuie... Alte statui, care constituiau fala fostului regim, zac dezmembrate în curtea unei instituţii de pe strada Băiculeşti.

Cu ţăranul ce-aţi avut?

Pentru că Primăria şi-a trântit un sediu, tot numai oglinzi şI aluminiu, iar tăranul, simbolizând Răscoala de la 1907, îi astupa perspectiva, s-a luat măsura măturii statuii.

Chiar dacă nu este nici pe departe o lucrare reuşită din punct de vedere artistic, monumentul, prezent de decenii în Parcul Obor, nu este nu trebuia demontat, într-un moment în care nu se ştie exact unde va fi amplasat, într-un spaţiu public. Mai mult, este bizară asocierea unui monument închinat unei revolte populare de la începutul veacului XX, cu regimul comunist, apărut la noi mult mai târziu. Statuia a fost depozitată la ADP sector 2, şi se pare că va fi reamplasată în Parcul Plumbuita sau Parcul Tineretului. Hilarul destin al statuilor Dacă statuile lui Iosif Visarionovici Stalin s-au transformat în reprezentări ale lui Vladimir Ilici Lenin, lucru de înţeles la un schimb de ştafetă între "tovarişci", nu acelaşI lucru se poate spune despre alte monumente cu o istorie ciudată. Se pare că, prin 1880, s-a făcut un concurs pentru o statuie a lui ştefan cel Mare, la Iasi.

Cum nici un sculptor român nu a câştigat concursul, ambasadorului nostru în Polonia i-a placut tare mult statuia unui pan polonez şI a adus-o în ţară, unde i-a fost adăugată o coroană ca a lui ştefan cel Mare. Numai ca polonezul avea barbă, iar meseriaşii noştri au uitat să «bărbierească» bronzul. şi, asa, avem, la IaşI, mustăciosul ştefan s-a transformat într-un bărbos ecvestru. Tot unui diplomat român îi datorăm şI statuia lui Mihai Viteazul, de la Universitate. Pentru că nu se găsea nici un sculptor român dispus sau capabil să realizeze monumentului voievodului unificator, un ambasador de-al nostru a găsit, în Franţa, o machetă a Ioanei d'Arc şi i-a cerut sculptorului să-i pună barbă, caciulă şi un braţ riduicat ameninţător cu o toporişcă.

Un "ţarc" pentru Totalitarism

Autorităţile române au în vedere îmfiinţarea unui "parc al totalitarismului", în care să fie adunate toate statuile reprezentând personaje ale regimului comunist. Astfel de parcuri au apărut deja în alte ţări fost-socialiste, cum ar fi Ungaria, unde există un de muzeu al statuilor în aer liber, vizitat, anual, de circa 30-40.000 de turişti, care plătesc o taxă de circa doi euro. Aleea principală se opreşte într-un zid, simbolic, pentru a arăta că acest curs al istoriei nu se mai poate repeta. şi lituanienii au un astfel de muzeu în aer liber, la fel ca şI cehii. La noi, un Parc al statuilor ar trebuie facut cu consultarea societăţii civile, cum s-a făcut în Ungaria, unde au fost întrebaţi şi consultati istorici, arhitecţi, urbanişti.

Dan Papij