Tărâmul uitat de timp: Lacul Sfânta Ana

Lacul Sfânta Ana (în maghiară Szent-Anna tó) este un lac vulcanic, fiind singurul astfel de lac de pe întreg teritoriul României. Este situat în masivul Ciomatu, de pe stânga Oltului, în apropiere de Tuşnad. Lacul este aşezat pe fundul craterului unui vulcan stins, denumit Ciomatu (sau, după alte surse, Ciomadu), din masivul vulcanic Puciosu, locul celei mai recente erupţii vulcanice în Carpaţi şi în Europa de Est, care a avut loc acum câteva zeci de mii de ani (probabil mai recent de acum 42.000 ani).

Misterul lacului Sfânta Ana

Zona Lacului Sf. Ana se află la o înălţime de 950 metri, suprapusă pe craterul, azi inactiv, al unui vulcan din era glaciară. În era preistorică existau în zonă şi alte lacuri, iar rămăşiţele de pe fundul acestora, copaci bătrâni şi frunze moarte hrănesc azi o vegetaţie ciudată, stranie, care a transformat această zonă într-un loc extrem de periculos. După perioade ploioase, malul, prezent în vremuri glaciare pe fundul lacurilor, azi, la fel de prezent, dar mult mai la suprafaţă, bine camuflat de o vegetaţie falsă, poate ucide orice om sau animal, fără să facă vreo selecţie.

Legende şi mituri

Zona este subiectul multor legende, mistere si miracole. Lacul nu este utilizat. Apa lacului este de o puritate aproape perfectă, ca o apă distilată. Nu creşte, nici nu prea scade, în ciuda faptului că nu este alimentată de vreun pârău, ci doar de apa de ploaie. Se spune că zona lacului ar ascunde spiritele unor zei păgâni, fiind, în ciuda acestor superstiţii, una dintre cele mai respectate şi adorate zone sacre. Doi tineri trebuiau să se căsătorească. Fata, pe nume Ana, care urma să devină soţie, nu dorea acest lucru, deoarece părinţii o obligau să se căsătorească numai pentru a pune mâna pe averea tânărului, care era destul de necioplit. În seara nunţii, mireasa a fugit şi s-a aruncat în acest lac, trupul ei neînsufleţit nefiind găsit niciodată. Din această cauză, lacul poartă numele acelei fete. În fiecare an, de hramul Sf. Ana, lacul este sfinţit de către mitropolie.

O altă versiune

Odinioară, prin aceste locuri trăiau doi tirani, care erau fraţi. Unul stăpânea o cetate pe vârful Puciosul din apropiere, celălalt, o cetate situată pe locul actualului lac. Stăpânul cetăţii de pe Puciosul avea o caleaşcă minunată, câştigată la zaruri, fapt ce a stârnit invidia fratelui său, care a pus rămăşag că a doua zi va veni în vizită cu o caleaşcă şi mai măreaţă. Pentru a câştiga rămăşagul, tiranul pune să fie înhămate la caleaşca sa opt din cele mai frumoase fete din împrejurimi. Caleaşca fiind foarte grea, acestea nu au putut să o urnească, fapt ce a dezlănţuit mânia stăpânului, care a început să le biciuiască. Una din fete, pe nume Ana, l-a blestemat pe stăpânul cel mârşav. Blestemul fetei s-a împlinit numaidecât: s-a pornit o furtună îngrozitoare, cu fulgere şi tunete, cutremure, iar cetatea, împreună cu tiranul ei, s-a scufundat în flăcări. În locul cetăţii de odinioară s-a format un lac albastru şi liniştit, numit de locuitorii din zonă Lacul Sfânta Ana.

Istoric şi tradiţie

Pelerinajul la lacul Sf. Ana a devenit, încă din secolul 12, un obicei, o tradiţie, confirmată de documentele care ne povestesc chiar de o capelă de lemn, ridicată lângă lac.
În 1564 s-a ridicat o capelă de piatră, iar popularitatea zonei a făcut ca de-a lungul secolelor 17 şi 18 aici să ajungă aproximativ 30-40.000 de pelerini, care stăteau mai multe zile. A devenit o tradiţie ca sub protecţia sau tutela Sf Ana tinerii să-şi găsească aici un partener. Femeilor care nu pot avea copii, în ciuda faptului că şi-i doresc li se împlinesc dorinţele, după un pelerinaj aici.
Pe la 1720, călugării franciscani stabiliţi în zonă au promovat adorarea altui sfânt, Sf. Anton de Padua şi începând de atunci, în ciuda faptului că pelerinajul la lac nu a încetat, intensitatea sa a scăzut, rămânând mai mult pentru tinerii din zonă un loc de întâlnire şi relaxare. Azi, la intrarea în Timov auzi aproape toate limbile pământului. Străinii bat mii de kilometri ca să vadă această minune, de care românii nu par interesaţi.

Tărâmul uitat de timp

Din pădurea de brad intri brusc într-o lume care a supravieţuit din epoca glaciară. La prima vedere pare o simplă întindere de pământ, acoperită de muşchi, din care se ivesc câteva bălţi. Mersul prin muşchiul moale poate fi însă fatal. Stratul de pământ este de numai câţiva centimetri.
Dedesubt - mâl şi apoi apă. Sunt porţiuni în care muşchiul te poate înghiţi precum nisipurile mişcătoare. Piciorul se afundă în mâl şi, dacă încerci să-l scoţi brusc, mâlul te absoarbe ca o pompă. Cu cât te agiţi mai mult, cu atât te îngropi mai adânc. În astfel de cazuri trebuie să te întinzi pe burtă, pentru ca greutatea corpului să se distribuie pe o suprafaţă mai mare, dar cel mai bine este să nu te aventurezi în Timov fără ghid. Lacurile, cele mai multe de mărimea unei bălţi formate pe străzile Braşovului după ploaie, au peste 5 metri adâncime - un metru-doi de apă, restul, mâl.

Ciudăţenii naturale

Plante carnivore, copaci „mişcători", covoare de muşchi care te înghit într-o jumătate de oră. Un pin a cărui tulpină o poţi cuprinde în palme are cel puţin 100 de ani. Seamănă cu bonsaii - mici şi contorsionaţi - iar când te sprijini de ei se clatină. Rădăcinile n-au în ce să se prindă.
Un mesteacăn de tundră de 3 ani e mai mic decât o lalea. Faţă de cel obişnuit, această relicvă din epoca glaciară are tulpina maro. La vremea aceea, orice rază de căldură trebuia păstrată, iar culoarea albă pe care o are astăzi scoarţa de mesteacăn reprezentă o adevărată risipă.
O plantă ale cărei fructe seamănă cu afinele te poate face la fel de „fericit" ca o doză de ecstasy. Are efect halucinogen, dar totodată îţi întoarce stomacul pe dos pentru multe zile. O alta plantă-relicvă te poate scăpa de duşmani. Este de 10 ori mai otrăvitoare decât mătrăguna. La 72 de ore de la ingerare se descompune, astfel încât nu poate fi depistată la autopsie. Sunt şi specii comestibile, precum afinul şi merişorul, ale căror fructe au o concentraţie atât de mare de oligoelemente, încât pot fi „conservate" ani în şir, doar în apă.

Relicva carnivoră

„Vedeta" rezervaţiei este, însă, o plantă carnivoră. Din fericire, la mărimea ei, ospăţul se reduce la gângănii, în special libelule.
„Limba", asemănătoare unei petale sângerii cu franjuri galbene, secretă o substanţă delicioasă pentru micile vieţuitoare din care, la sfârşitul mesei, nu mai rămân decât aripioarele.

Rezervaţia privată Timov Mohos

De când secuii din Lăzăreşti şi-au luat pământul înapoi, statul n-a mai băgat nici un ban în întreţinerea rezervaţiei.
„Noroc cu Loţi baci, un obsedat de monumente, care are talentul de a scoate bani din piatră seacă. A transformat, cu ajutorul sătenilor, zona în muzeu. Apoi a reuşit să convingă Academia Română că e posibil ca turiştii să invadeze zonele sacre fără să strice nimic. I s-a cerut mai întâi să scoată urşii din Timov. Deşi animalele trăiesc de sute de ani în această zonă, pe cei de la minister îi apucase grija că strică pădurea când calcă pe iarbă. Apoi i-au cerut să gonească culegătorii de afine, deşi oamenii fac asta de când s-au pomenit, iar oamenii lui Loţi baci îi supraveghează atent să nu intre în pădure decât pe cărări stabilite şi să nu folosească niciun instrument care ar putea afecta plantele", povesteşte un localnic.

De hramul Sfintei Ana au venit 38.000 de turişti, de pe urma cărora a adunat apoi 620 de saci de gunoi. A cerut ajutor in satele din împrejurimi, oferind 10.000 de lei pentru umplerea unei sac.

Locuri de cazare nu există decât la Tuşnad sau la Balvanyos. Cei care vor să înnopteze lângă lac trebuie să vină cu cortul. Au un loc amenajat la Belvedere, la un sfert de oră de mers pe jos depărtare de Timov. Care vrea să coboare cu maşina până la lac plăteşte, dar cortul nu-l poate întinde pe malul lacului. Taxele nu sunt mari, ca să nu sperie turiştii - 20.000 de lei vechi pe zi camparea, indiferent de mărimea cortului, 100.000 lei vechi coborârea cu maşina. Autobuzele cu străini plătesc mai mult - 400.000 lei vechi de maşină.
Cu banii adunaţi din taxe şi cu cei câştigaţi din comerţul cu suveniruri, trebuie plătiţi oamenii angajaţi şi 10.000 de euro pe an sătenilor din Lăzăreşti, care au dat rezervaţia în custodie.

Aberaţiile comuniştilor

Pe vremea lui „Ciuruitu'" au primit ordin să desece Timovul şi să-l transforme în păşune, mai folositoare pentru oameni, spunea partidul, decât nişte bălţi. Noroc că a picat Ceauşescu, înainte să i se realizeze toate indicaţiile. După codul CAEN, această rezervaţie e prima din ţară de acest fel şi s-ar putea să fi rămas şi singura.

Adrian Militaru