Tezaurul României, păzit de un braşovean

Fost preşedinte al Senatului şi al Academiei, istoricul săcelean Alexandru Lapedatu şi-a legat numele, printre altele, de o chestiune esenţială în istoria ţării: depozitarea Tezaurului la Moscova.

O copilărie agitată
Fraţii gemeni Ion şi Alexandru Lapedatu s-au născut, în 14 septembrie 1876, în satul Cernatul Săcelelor din judeţul Braşov. Cele patru sate, care formează astăzi oraşul Săcele, se mândresc că au dat României opt academicieni. Tatăl lui Alexandru, profesorul Ioan Lapedatu, s-a căsătorit în Cernatu cu fata unui negustor înstărit. Tatăl gemenilor a murit când ei nu împliniseră un an. Până la 7 ani au locuit ba la bunica din partea mamei, în Săcele, ba la bunicii paterni, într-un sat sibian. În 1884, mama lor s-a recăsătorit cu un profesor din Iaşi, care avea patru copii. Căsnicia a durat 5 ani şi a fost „un iad", scria Ion, în jurnalul său. La 14 ani, drumurile gemenilor s-au despărţit pentru multă vreme. Ion a rămas în grija bunicilor sibieni. După 1918, a fost unul dintre artizanii unificării monetare, profesor universitar la Cluj, academician, deputat şi senator, ministru de Finanţe, guvernator al Băncii Naţionale. În 1950, deşi figura pe lista neagră, n-a fost arestat, deoarece era foarte bolnav. A murit în 1951, la Bucureşti. După terminarea studiilor, Alexandru Lapedatu a ajuns cercetător la Biblioteca Academiei, apoi secretar al Comisiei Monumentelor Istorice. În iulie 1917, Guvernul l-a însărcinat să supravegheze transportarea la Moscova, cu aşa-numitul „tren al băncilor", a obiectelor aflate în patrimoniul Ministerului Cultelor.

Jurnal în Rusia
Cea mai mare parte a Tezaurului fusese trimisă în noiembrie-decembrie 1916. Lapedatu a stat în Rusia din august 1917 până în 5 ianuarie 1918, timp în care a ţinut un jurnal. Drumul spre Moscova a fost plin de peripeţii. În ziua plecării, însoţitorii au aflat că au un vagon mai puţin, de era să rămână peste noapte cu lăzile pline de documente sub cerul liber, în ploaie. Călătoria a fost amânată. Vagoanele de clasa I fuseseră deja rezervate pentru rude, prieteni şi chiar metrese ale mai-marilor vremii. Ruşii, care nu asistaseră la îmbarcare, n-au vrut să ia în primire vagoanele, până când încărcătura n-a fost descărcată, reîncărcată şi inventariată în faţa lor. Trenul a plecat cu trei zile întârziere. Dincolo de graniţă, soldaţii ruşi dădeau năvală în vagoane. Au fost împiedicaţi să urce de cazaci, care păzeau cu arma în mână trenul ce le fusese încredinţat.

Kremlin, Casa de Depuneri şi Casa Lombard
„6 august 1917. La ora trei am ajuns la Kremlin, unde am depus lăzile într-o sală mică şi umedă, sală care a fost acceptată, negreşit, fără să fi fost văzută". „9 august 1917. Ocupaţi cu aranjamentul de la Casa de Depuneri, pe care l-am terminat. În subsolul acestei case avem 48 de lăzi, deasupra 26, iar la Kremlin 99". „23 august 1917. Azi noapte am început mutarea lăzilor de la Kremlin la Casa de Lombard. Am dus, în 11 camioane, cam jumătate din ele, cele mai multe ale Ministerului de Externe şi Interne, puţine ale noastre (ale Ministerului Cultelor - n.r.) şi ale Domeniilor", scrie Lapedatu, în jurnal. Întors de la Moscova, Alexandru Lapedatu a fost desemnat expert al delegaţiei României la Conferinţa de Pace de la Paris. După Marea Unire, a predat istoria veche la Universitatea din Cluj. A fost întemeietor şi co-director al Institutului de Istorie din Cluj, director general al Arhivelor Statului, preşedinte al Senatului, ministru al Cultelor şi Artelor, academician şi preşedinte al Academiei Române.

Cum am pierdut tezaurul
În luna decembrie a anului 1916, tezaurul românesc este încredinţat aliaţilor din apus, înspre buna păstrare, la Kremlin. Situaţia de pe front era potrivnică României, la sfârşitul anului 1916. Armatele combinate ale Puterilor Centrale ocupaseră majoritatea ţării şi ameninţau fărâma de pământ ce încă era în mâini româneşti. Tezaurul românesc fusese transportat mai întâi de la Bucureşti la Iaşi, pentru a nu fi capturat de inamic. Pe data de 14 decembrie, trenul format din 17 vagoane şi păzit de 200 de jandarmi părăseşte gara oraşului Iaşi. În aceste vagoane erau 1.740 cutii conţinând lingouri şi monede de aur, dar şi bijuteriile reginei Maria. În vara anului 1917 se ia decizia ca încă un transport să fie efectuat, din pricina temerilor unei eventuale înfrângeri a armatei române pe frontul moldovenesc. În vâltoarea evenimentelor din anul următor, tezaurul pică în mâinile noii puteri bolşevice. În luna decembrie, trupele ruseşti staţionate lângă Iaşi vroiau asasinarea regelui Ferdinand şi propagarea revoluţiei bolşevice. Armata română intervine împotriva agitatorilor comunişti. Are loc ruperea legăturilor diplomatice aproape imediat cu România şi este arestat diplomatul Constantin Diamandi, la Moscova. Pe 26 ianuarie 1918, Trotki confirma oficial temerile româneşti, acesta susţinând că tezaurul va rămâne în custodia guvernului sovietic.

Ce s-a returnat
În urma detensionării parţiale a relaţiilor româno-sovietice, pe 16 iunie 1935 soseşte în Bucureşti un tren ale cărui 17 vagoane conţineau manuscrise, hărţi, documente, colecţii de artă, valută, cât şi alte bunuri istorice. Pe 12 iunie 1956 au fost primite alte obiecte de patrimoniu şi de însemnătate culturală, cum ar fi Tezaurul de la Pietroasa, tablourile lui Nicolae Grigorescu, precum şi alte aproape 40.000 de piese constând din icoane, monede de aur şi argint, medalii, gravuri, tapiserii şi obiecte de artă. Până în 1990 exista consensul că Uniunea Sovietică retrocedase întregul tezaur românesc, dar cercetările ulterioare relevă lipsa celor 100 de tone de aur ale primului transport. La aproape 100 de ani de atunci, aceasta problemă încă tensionează relaţiile româno-ruse.
„S-a isprăvit. Bolşevicii sunt victorioşi pretutindeni. Paza militară s-a retras de pe străzi. Guvernul bolşevic stăpân. Ceea ce lumea tot mai spera să nu se întâmple s-a întâmplat. Soarta noastră e pecetluită" - fragment din jurnalul lui Alexandru Lapedatu, datat 3 noiembrie 1917.

Debutul politic
Alexandru Lapedatu începe activitatea politică în 1922, an în care este ales deputat al PNL. Face parte din guvernele liberale ale perioadei interbelice, mai întâi ca ministru al Cultelor şi Artelor (30 octombrie 1923-27 martie 1926), când poartă tratative cu reprezentantul Vaticanului pentru încheierea unui Concordat menit să reglementeze situaţia Bisericii Romano-Catolice din România (1924). În timpul acestui mandat este invitat să participe la şedinţa Consiliului de Coroană de la Sinaia (31 decembrie 1925), în care acceptă decizia principelui Carol de a renunţa la prerogativele de moştenitor regal. Ocupă în mai multe rânduri portofolii ministeriale. În timpul regimului autoritar al lui Carol II, după interzicerea partidelor prin decret-lege (1938), intră în Frontul Renaşterii Naţionale, fiind una dintre personalităţile de prim-plan ale formaţiunii.

Întemniţat la Sighet
La 9 iunie 1948, odată cu reorganizarea Academiei în cadrul regimului comunist, i se retrage calitatea de membru, fiind repus în drepturi ca titular, post-mortem, în 1990. După instaurarea regimului comunist, în cadrul represiunii împotriva liderilor partidelor politice ale perioadei interbelice, este arestat în noaptea de 5/6 mai 1950 şi întemniţat la Sighet, pe viaţă. În 30 august 1950, băgat în celulă imediat după o dezinfecţie, Alexandru Lapedatu a murit sufocat de miros, pentru că suferea de astm. Alexandru Lapedatu a lăsat o bogată operă ştiinţifică: Documente istorice din arhivele Braşovului (1903), Câteva cuvinte asupra bisericilor Sf. Nicolae Domnesc şi Trei Ierarhi (1904), Curtea de Argeş et ses monuments (1909), Scurtă privire asupra cestiunii conservării monumentelor istorice (1911), Monumentele noastre istorice în lecturi ilustrative (1914), Un mănunchi de cercetări istorice (1915), Miscellanee, Cuvinte comemorative, panegirice, ocazionale şi politice (1925), monografii consacrate domnilor Radu cel Frumos, Vlad Călugărul, Ştefan cel Mare, Mihnea cel Rău; în 1998 i-a fost publicat volumul de Amintiri.

Adrian Militaru