Viaţa tumultoasă a “informatorului” Andrei Şaguna

Mitropolitul Andrei Şaguna, care se pare că şi-a cumpărat avansarea în cele bisericeşti pe vremea când era baron, printr-o înţelegere cu austriecii pentru prinderea şi predarea luptătoarei pentru drepturile iobagilor, braşoveanca Ecaterina Varga a devenit Sfântul Andrei Şaguna.

Aromân la obârşie

Născut în familia negustorului aromân Naum Şaguna (originar de lângă Moscopole) în 1809, la 1 ianuarie, el este al treilea copil al familiei acestuia. A avut o copilărie zbuciumată din cauză că tatăl a dat faliment. Părinţii săi se vor despărţi la puţin timp după naşterea lui. Despre tatăl său nu se va mai cunoaşte nimic după 1814, când se va converti la catolicism. Anastasie (numele de botez al viitorului ierarh) a învăţat la şcoala grecească, fiind instruit în religia ortodoxă. În 1823 va merge la Pesta, unde va locui cu familia Grabovszky şi va urma gimnaziul catolic.

Arhiepiscopul romano-catolic de Egger, Ştefan Ficher, l-a determinat pe Naum Şaguna să treacă la catolicism împreună cu întreaga familie, iar potrivit legilor de atunci, cei trei copii, între care Anastasie, viitorul mitropolit, au fost declaraţi romano-catolici. Dar, tot potrivit legilor de atunci, la vârsta de 18 ani fiecare dintre cei trei copii a declarat că vrea să se întoarcă la credinţa pe care vrednica lor mamă, Anastasia, nu a părăsit-o. Cererea pentru a-şi păstra credinţa strămoşească i se va aproba cererea la 2 septembrie 1828.

Călugăr la 25 de ani

În anul următor se va înscrie la facultatea de filosofie şi drept din Pesta iar după absolvirea ei va hotărî să intre în clerul ortodox, spunând de nenumărate ori că de s-ar fi născut de o sută de ori, de o sută de ori ar fi devenit preot. Timpul petrecut la Pesta, într-o atmosferă cosmopolită, l-a făcut să cunoască lucrările reprezentanţilor Şcolii Ardelene, Samuil Micu - Klein, Gheorghe Şincai şi Petru Maior, precum şi teoriile asupra aşezării coloniştilor romani în spaţiul de la nord de Dunăre şi a convieţuirii lor cu slavii în secolele VI-VII. Fiind aromân, a înţeles foarte bine ca el însuşi aparţine comunităţii româneşti.

Cu rezultate excepţionale la învăţătură, studiind la Universitatea din Pesta filosofia şi dreptul şi cunoscând mai multe limbi străine, mulţi se aşteptau să înceapă o carieră în lumea laică, însă s-a înscris la Şcoala teologică din Vârşeţ. La 24 de ani, când a terminat studiile teologice, şi-a îndreptat paşii spre Mănăstirea sârbească Hopovo, unde a făcut un an de noviciat. La 1 noiembrie 1833, la 25 de ani, se călugăreşte şi ia numele de Andrei. Timp de 13 ani a activat în cadrul Bisericii Ortodoxe Sârbe, apreciat în mod deosebit de ierarhi, între care şi marele mitropolit Ştefan Stratimirovici de la Karlovitz şi urmaşul său, Ştefan Stancovici, apoi de Iosif Raiacici, care va ajunge, în 1848, patriarh al Bisericii Ortodoxe Sârbe.

Arhimandritul Andrei Şaguna şi împăratul Ferdinand

În 1846, după moartea primului episcop român de la Sibiu, Vasile Moga, mitropolitul ortodox sârb de la Karlovitz, Iosif Raiacici, l-a numit pe arhimandritul Andrei Şaguna vicar general al Episcopiei vacante de la Sibiu. A fost hirotonit arhiereu în Catedrala ortodoxă din Karlovitz, în Duminica Tomii din 1848, de mitropolitul Iosif Raiacici, viitorul patriarh, asistat de doi episcopi sârbi.

Făgăduia atunci să-i „trezească" pe românii ardeleni din adâncul lor somn şi să-i ridice spre tot ce este bun şi înălţător. Era un bărbat frumos înalt şi puternic, cu faţa albă şi frumoasă, fruntea largă şi netedă şi avea barbă neagră. Dădea impresia evlaviei, seriozităţi şi autorităţii. Cu toate acestea, alegerea în scaunul episcopal nu a fost voită de către toţi protopopii transilvăneni. Voturile acordate la sinodul protopopiilor din 1847 îl clasau pe locul al treilea, cu numai 27 de voturi, având înainte pe Ioan Moga, cu 33 şi pe Moise Fulea cu 31 de voturi. Totuşi, mitropolitul Rajacik îl va recomanda oficial împăratului Ferdinand, în ianuarie 1848. La 5 februarie, Şaguna va primi scrisorile de numire în funcţia de episcop al Episcopiei Transilvaniei.

„Vânzătorul" Şaguna şi Ecaterina Varga

Braşoveanca Ecaterina Varga este pata neagră din viaţa Mitropolitului Andrei Şaguna. Acesta a fost acuzat până la sfârşitul vieţii de adversarii săi că a trădat-o pe apărătoarea iobagilor. Sufletul mişcării de eliberare, Ecaterina Varga (Varga Katalin) a fost o nobilă maghiară care a militat pentru drepturile iobagilor români din Ardeal. Ţăranii au numit-o Doamna Noastră şi aşa a rămas cunoscută. Predarea şi arestarea de către trupele austriece a Ecaterinei Varga cu largul sprijin al lui Andrei Şaguna este o pată în biografia fostei feţe bisericeşti.

Ecaterina Varga s-a născut în comuna Hălmeag, Comitatul Târnava Mare (în actuala comună Şercaia din judeţul Braşov), la 22 august 1802. Tatăl ei se trăgea dintr-o familie de ţărani liberi, cu diplomă de nobleţe, iar mama a fost o nobilă maghiară. Fiind orfană de mică, a locuit, împreună cu o soră şi un frate, la o mătuşă, Ilonka. Unchiul său, stăpânul unei moşii din Bucium, era renumit pentru nedreptăţile la care-i supunea pe iobagi. Ecaterina n-a avut un trai prea uşor, dar a reuşit să devină o doamnă cultivată. Ştia maghiară, germană şi română, citea mult şi cânta la clavecin.

Un bancher şi un rotar

A fost obligată de unchi să se logodească cu bancherul austriac Ludovic Bartha, care avea 50 de ani. În timpul unui bal organizat în cinstea ei, la Viena, a fugit acasă. Bartha a dat faliment şi s-a sinucis. Ecaterina s-a măritat cu rotarul Kelemen Gyorgy, un văduv tânăr, cu doi copii. Au pus împreună pe picioare o afacere cu cânepă. Soţul său a întreprins afaceri cu cânepă, în care Katalin s-a implicat şi care au adus, la început, beneficii. Mai târziu, au creditat pe unii din beneficiari. Katalin a declanşat un proces cu un fabricant de frânghii din Braşov, care îi datora 631 de florini. La 1 august 1839, Katalin a solicitat sprijinul Cancelariei Curţii Imperiale de la Viena. După deliberări, Cancelaria Imperială a declarat că nu poate da o decizie şi a returnat dosarul înapoi la Braşov. Într-un final, cazul a fost clasat şi arhivat, fără a fi dată o sentinţă.

„Horia în fustă"

În anii 1840-1847, Ecaterina Varga a fost o luptătoare pentru drepturile românilor iobagi din Munţii Apuseni, faţă de autorităţile habsburgice. Prin petiţii, Ecaterina Varga cerea, în numele moţilor, înlăturarea abuzurilor autorităţilor vremii. Dată fiind nepăsarea autorităţilor locale şi centrale la cererile moţilor, Ecaterina Varga a îndemnat populaţia din Munţii Apuseni la nesupunere. Ecaterina a fost catalogată de autorităţi drept „Horia în fustă", „agitatoare" sau „femeie nebună". A fost împuternicită de ţărani să se înfăţişeze la procese în numele lor. Guvernatorul Ardealului a încercat s-o aresteze de nenumărate ori. Un diplomat maghiar, prieten din copilărie cu Ecaterina, a murit încercând s-o avertizeze asupra pericolului. A fost urmărită ca instigator şi a apoi predată autorităţilor prin uneltirea lui Andrei Şaguna, pe atunci vicar Episcopal.

Andrei Şaguna, un Iuda cu iz de...vicar

Andrei Şaguna era membru al Bisericii Sârbeşti, iar în 1845 era arhimandrit al Mănăstirii Covil. În 1846 a fost numit vicar general al Bisericii Ardelene. În acest timp, Ecaterina mergea prin sate deghizată, apărată de o gardă de 30 de ţărani înarmaţi. S-a dus la Viena, unde a obţinut, de la Împăratul Ferdinand al V-lea, un act oficial în favoarea moţilor. Se întâlnea cu delegaţiile de ţărani în Peştera Scărişoara, din Apuseni. La 17 ianuarie 1847, înainte de declanşarea revoluţiei paşoptiste, a fost arestată la o întâlnire cu cel ce avea să devină mitropolit. Baronul Şaguna a invitat-o în sanie, la o plimbare. Vigilenţa iobagilor care o păzeau tot timpul a scăzut, căci doamna lor era împreună cu o faţă bisericească. După câţiva metri, sania a fost înconjurată de soldaţi. A fost arestată.

O înţelegere misterioasă

Mulţi istorici afirmă că între autorităţi şi Şaguna ar fi existat o înţelegere secretă. În februarie 1848, Andrei Şaguna a fost ales episcop. Greco-catolicii au spus tot timpul că asta a fost plata pentru trădarea lui. Alte note istorice arată că, dacă Şaguna nu ar fi ajutat la prinderea Doamnei moţilor, repercusiunile asupra ţăranilor români ar fi fost foarte mari. Ecaterina Varga a fost închisă la Aiud și la Alba Iulia, între anii 1847-1851, timp de aproape patru ani, fără judecată. Ţăranii au încercat s-o elibereze de trei ori, luând cu asalt garnizoana. Procesul a avut loc în 1851, fiind condamnată la încă trei luni de închisoare. După scurgerea celor trei luni, a fost exilată în satul său natal, Hălmeag.

Baronul Şaguna, enoriaşii transilvăneni şi Principatul Ardealului

Anul 1848 a însemnat momentul revoluţiei în imperiul Habsburgic. Şaguna se va afla în rândurile celor care au negat unirea Transilvaniei cu Ungaria. Până la adunarea de la Blaj din 3-5 mai 1848, Şaguna va merge la Karlovitz pentru hirotonirea în calitate de episcop. Credea că loialitatea faţă de casa de Habsburg le vor aduce românilor împlinirea cererilor formulate în petiţia de la Blaj. Pentru o serie de intelectuali, Şaguna părea a fi prea conciliant.

În pastoralele sale adresate enoriaşilor săi punea accent pe supunerea faţă de lege, respectul faţă de drepturile proprietarilor de pământ, credinţă în Dumnezeu şi în împărat. Nu încearcă să învrăjbească pe români cu latifundiarii maghiari. Sfârşitul revoluţiei îi aşează pe români în aceeaşi tabără a învinşilor, deşi îşi declaraseră în repetate rânduri, prin intermediul lui Şaguna, loialitatea şi încrederea în curte şi tronul de la Viena. În 16/28 decembrie 1848 a organizat o adunare la Sibiu, de unde trimite o petiţie împăratului. Ideea unităţi românilor este conţinută în „Memoriul" naţiunii române din Marele Principat al Ardealului, din Banat, din părţile vecine ale Ungariei şi din Bucovina, prezentat tot împăratului.

Începutul luptelor pentru emanciparea bisericească şi înfiinţarea mitropoliei române a debutat cu alcătuirea a două promemorii de către Andrei Şaguna, în anii 1849, 1850 prin care se demonstra dreptul istoric al românilor la aceasta mitropolie. Tot în 1850 primeşte titlul de baron şi decoraţia crucea ordinului leopoldin, ca „mângâiere" pentru neînfiinţarea mitropoliei ortodoxe, în timp ce greco-catolicii vor avea din 1853 mitropolie unită la Blaj. După reînfiinţarea Mitropoliei (1864) a convocat un Congres naţional - bisericesc al românilor ortodocşi din întreaga Mitropolie, la Sibiu (septembrie - octombrie 1868), care a aprobat Statutul Organic al Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania. Autoritatea habsburgică a sancţionat acţiunea de la Sibiu.

Andrei Şaguna &George Bariţiu

După revoluţia din '48, în Transilvania va fi instalat un guvern militar, sub conducerea lui Wohlgemuth, urmând o perioada neagră pentru românii de aici. Starea Bisericii Ortodoxe era mult mai grea decât în perioada anterioară, Revoluţia a dus la distrugerea a numeroase biserici, şcoli şi la uciderea a şase preoţi şi a mai multor laici. În anii ce au urmat, Şaguna va întreprinde o serie de acţiuni prin care va încerca să amelioreze această situaţie. El va cere ajutor atât Ţărilor Române cât şi Curţii de la Viena. În această perioadă, va primi din partea comunităţilor din Braşov 4.000 florini.

În Transilvania, românii se vor diviza în două grupuri mari , unul conservator, condus de Şaguna şi în majoritate ortodox şi unul la Braşov, unit în jurul lui George Bariţiu. Grupul ortodox propunea activismul, iar celălalt, pasivismul. Pentru afirmarea drepturilor românilor, Şaguna considera că acestea se pot realiza numai într-un ducat transilvănean. Va căuta argumente istorice pentru constituirea unui principat al Transilvaniei. La 12 martie 1850 a organizat la Sibiu un congres bisericesc, la care a participat și Avram Iancu. La 27 august 1850 se deschide la Sibiu Tipografia eparhială, întemeiată pe banii lui Șaguna. Aici se tipăresc abecedare, cărţi şi istorioare biblice. La 1 ianuarie 1853 se întemeiază ziarul „Telegraful Român".

A interzis abonamentele la „Gazeta Transilvaniei"

Între 1850-1872, relaţiile lui Andrei Şaguna cu Biserica Greco-Catolică au fost tensionate. Monarhia habsburgică s-a conciliat cu Biserica Catolică şi a stimulat expansiunea catolicismului în provinciile răsăritene ale imperiului. Aprobarea înfiinţării unei mitropolii greco-catolice româneşti încă din 1850, foarte repede în comparaţie cu demersurile identice iniţiate de el pentru Biserica Ortodoxă, cu intenţia mărturisită de episcopul de Oradea, Vasile Erdely, de a bloca acţiunea Bisericii Ortodoxe Române de restaurare a vechii mitropolii ortodoxe a Transilvaniei, a constituit un prim factor de tensiuni şi dispute. Campania ziarului braşovean „Gazeta Transilvaniei", condus de greco-catolicul George Bariţiu, împotriva Bisericii Ortodoxe, a provocat circulara lui Şaguna din 1855, prin care a interzis clerului ortodox abonarea la această publicaţie şi la calendarele lui Bariţiu.

Gimnaziul de la Braşov

Începând cu anul 1855, Şaguna reorganizează învăţământul teologic din Sibiu sub forma unui Institut de teologie şi pedagogie şi care poartă numele de Seminarul Andreian. Începând cu anul 1854, a organizat peste 800 de şcoli primare confesionale. Tot sub îndrumarea sa au fost întemeiate gimnaziile ortodoxe din Braşov şi Brad. Gimnaziul de la Braşov, inaugurat în 1850, este una dintre cele mai vechi şcoli superioare româneşti, astăzi purtând numele mitropolitului Şaguna: Colegiul Naţional „Andrei Şaguna". Din îndemnul său vor fi tipărite 25 de titluri de manuale şcolare, Andrei Şaguna sprijină ideea lui Ioan Puşcariu de a înfiinţa Astra. Şaguna este ales primul preşedinte al Astrei.

Ultima vizită la Braşov

Cu câţiva ani înainte de moarte, mitropolitul a vizitat Braşovul. A fost găzduit în casa negustorului Stănescu. În timpul şederii sale aici, a fost vizitat de fruntaşii comunităţii româneşti. Soţia excentrică a unui negustor a servit 20 de feluri, la masă. La Hotelul „Pomul Verde", în cinstea marelui mitropolit, s-a dat un banchet pentru 150 de persoane.

În 16-28 iunie 1873, Şaguna moare şi, potrivit dorinţei sale testamentare, a fost înmormântat lângă biserica mare din Răşinari, unde el slujise de multe ori, „fără pompă, fără muzică şi fără predică", prohodit de un singur preot, duhovnicul său, ieromonahul Gherman Bogdan. Cu toate acestea, la înmormântarea lui au participat mii de români veniţi din toate părţile Ardealului. Întreaga agoniseală a vieţii a lăsat-o, prin testament, Arhiepiscopiei Sibiului.

Adrian Militaru