Meleșcanu, implicat în anchetele penale ale lui Uioreanu

Cristian Blănuţă, 7 octombrie 2014, Ora 11:08

  • print
  • |
melescanu-implicat-in-anchetele-penale-ale-lui-uioreanu-43828-1.jpg

Fostul președinte al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, pe fir cu Teodor Meleşcanu. Uioreanu i-a mărturisit consilierului său, Răzvan Pop, că a vorbit la telefon cu fostul şef SIE.

Conversaţia a avut loc în contextul strângerii de informații secrete despre anchetele penale ce-l vizau pe Uioreanu, potrivit b1.ro.

Discuția dintre fostul şef al CJ Cluj și Pop a fost înregistrată, pentru că la acel moment, consilierul lui Uioreanu colabora deja cu procurorii DNA. Fostul preşedinte CJ Cluj a fost trimis în judecată în două dosare: unul pentru luare de mită, iar al doilea pentru folosirea de informații nedestinate publicității.

Stenograma înregistrării apare în rechizitoriul DNA privind folosirea de informaţii secrete de către Horia Uioreanu. În discuţia dintre acesta şi consilierul său Răzvan Pop au apărut două nume grele din domeniul structurilor de informaţii. Este vorba despre Teodor Meleşcanu fostul şef al Serviciului de Informaţii Externe şi Gelu Oltean, fost șef  al Departamentul de Informatii si Protecţie Internă.

Discuţie între Horea Uioreanu şi Răzvan Pop, citată de clujust.ro.

Data: 16.05.2014

Pop Răzvan-Marius: De la...? HOREA! De la asta, de la fata lu' MIHNEA n-o mai venit nimica? De la SCÂNDU? (porecla Ancăi Albu - n.red.)

Uioreanu Horea-Dorin: Nu...N-am ajuns la Bucureşti să mă întâlnesc cu omul ăla ..(neinteligibil)..am vorbit la telefon cu el.

Pop Răzvan-Marius: Cu? Cu cine? Cu GELU?

Uioreanu Horea-Dorin: Nuu! Cu MELEŞCANU.

Discuţia între Uioreanu şi consilierul său Răzvan Pop  nu se opreşte însă aici.

Discuţie între Horea Uioreanu şi Răzvan Pop

Data: 16.05.2014

Pop Răzvan-Marius: GELU OLTEANU nu ţi-o zis nimic?

Uioreanu Horea-Dorin: Nu m-am mai întâlnit de două luni cu el. Am mai vorbit la telefon. De ce?

PRM: Păi numa aşa.. Îs curios să..

UHD: După, după..

PRM: Acuma mergi a Bucureşti, luni?

UHD: Nu, nu.

PRM: îhâm.

UHD: Atunci m-oi duce. De ce? Îi ceva?

PRM: Păi nu, mă gândeam că te duci la pronunţare sau... (pronunțarea la ÎCCJ în dosarul lui Alexandru Uioreanu - n.red.)

UHD: Nu trebuie. Se anunţă.

Dar de ce l-a contactat Uioreanu pe Meleşcanu? Procurorii DNA acuză că subofițerul SRI Anca Albu a furnizat informații secrete către Uioreanu cu scopul de a o ajuta să se transfere la SIE, condus atunci de Teodor Meleșcanu

„Solicitarea acestor informații nedestinate publicității a fost făcută de președintele CJ Cluj pe fondul demersurilor subofițerului de a se transfera în cadrul Serviciului de Informații Externe cu ajutorul primului menționat", se arată în rechizitoriul procurorilor, potrivit clujust.ro.

Anca Albu susţine în  declaraţia dată la DNA că i-a dat un CV în decembrie 2012 fostului prefect Mihnea Iuoraş pentru a o ajuta să ajungă la SIE.

„Văzând că nu se întâmplă nimic, la una din întâlnirile noastre l-am întrebat ce se mai știe de acel CV. Mihnea Iuoraș mi-a spus că are anumite cunoștințe care ar putea să mă ajute, dar o relație mult mai apropiată cu domnul Meleșcanu o are Uioreanu și va vorbi cu acesta", a precizat Anca Albu în declaraţia dată la DNA.

 

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
13:25
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou